Despre programul Award

Programul The Duke of Edinburgh`s International Award este deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani, indiferent de mediul de provenienţă. Este non-competitiv, plăcut, voluntar şi un program echilibrat care necesită un efort susţinut de-a lungul parcurgerii sale. El oferă un cadru de educaţie nonformală care este complementar educaţiei formale sau care oferă un substitut acolo unde oportunităţile formale nu sunt disponibile.

Award-ul este un program care oferă posibilitatea tinerilor să îşi demonstreze dezvoltarea personală şi progresul realizat într-un cadru internaţional recunoscut.

 

Tinerii iau parte la program voluntar și în timpul lor liber. După finalizarea nivelului ales, adițional dezvoltării lor personale și cunoașterea abilităților, vor primi un certificat de recunoaștere a eforturilor depuse, recunoscut la nivel internațional și vor lua parte la o ceremonie la care participă personalități din țară și din străinătate.
Ceremoniile de la nivelul de Aur sunt găzduite de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române, patronul programului, la palatul Elisabeta din București.
O parte inseparabilă a participării în program este crearea de noi relații și prieteni care sunt în căutarea de provocări și oportunități asemănătoare.