Dobre Ioana Flavia

Mă numesc Dobre Ioana Flavia, sunt din judeţul Braşov, dintr-un oraşel micuţ, Zărneşti şi am 19 ani. Îmi face o deosebită plăcere să ajut pe alţii, aşa am ajuns să mă implic în multe activităţi de voluntariat. În prezent pentru mine, acţiunea de voluntariat înseamnă foarte mult, încercând să fac mă implic în cât mai multe activitaţi de acest gen.

Când am aflat de programul The Duke of Edindurgh’s International Award, m-am bucurat deoarece conţine secţiuni pe care în mare parte eu deja le desfăşuram, în plus aduce odată cu finalizarea oricărui nivel, recunoaştere internaţională.

În cadrul acestui program programului, am ales ca la partea de abilităţi personale să fac canto – muzică uşoară. Pe lângă experinţa benefică câştigată în domeniul muzicii, îmi doresc astfel să fac progrese şi în ceea ce priveşte tracul de scenă şi gestionarea emoţiilor.

Sunt fericită să spun că după multe ore de muncă şi repetiţii regulate, am reuşit să susţin un spectacol de muzică uşoară. Cu multe emoţii desigur, am cântat în faţa celor prezenţi fără să fiu afectată negativ de emoţii.

La partea de activităţi fizice, am ales să mă perfeţionez la alergare.

Deşi de multe ori vremea nu m-a ajutat, am reuşit să alerg câteva ore pe săptămână conştientizănd multiplele beneficii pe care le are alergarea, pentru sănătatea mea.

Mi-am dorit foarte mult să îmi ating obiectivul propus, şi anume de a alerga 5 kilometri în 30 de minute.

Voluntariat am făcut și o sa fac în continuare. Activez cel mai mult în cadrul programului numit “Regatul Sălbatic“ lansat de The European Nation Trust.

Este un program cu inițiative educaționale de mediu, unic în Europa, care încearcă să arate tinerilor și să îi apropie de natură, în special de cea salbatică într-un mod interactiv și distractiv pentru ei, cu ajutorul unor ore de curs.

Lecțiile non-formale se țin într-un autobuz londonez cu etaj, transformat, ce ne permite să aducem tinerii puțin mai aproape de natură. În acest autobuz invităm elevi din școli și licee, arătându-le natura așa cum este ea. 

Toate aceste lucruri m-au ajutat să mă dezvolt, să cunosc persoane minunate, să îmi dau seama că pot face mai mult, și chiar dacă apar piedici, să învăț să trec peste ele cu capul sus.

 

 

Dobre Ioana Flavia

Posted in Povesti de succes.