Ionuț Luca

Participant Award nivelul Bronz

Mă numesc Ionuț LUCA, sunt elev în clasa a XI-a în cadrul Colegiului Național de Informatică “Grigore Moisil” din Brașov și sunt participant în cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania la nivelul de Bronz.


Implicarea mea în acest program a venit în general din dorința de a iniția și de a fi parte din proiecte și activități extrașcolare, care vin în ajutorul tinerilor și a societății civile. Am aflat despre program la începutul lunii noiembrie, de la Ioana Stoian, o colegă de liceu, participantă și ea la nivelul de Aur.

Totul a plecat de la o simplă discuție care s-a materializat în aceeași zi cu înscrierea mea în program.

Fiind o persoană implicată în activități care se potrivesc celor 3 secțiuni, pot spune că mi-a fost ușor să-mi aleg ce să fac pe perioada nivelului ales.

În cadrul secțiunii de voluntariat am inclus activitatea desfășurată în cadrul Consiliului Elevilor, fiind singura organizație despre, cu și pentru elevi. Sunt implicat în cadrul acestui consiliu încă din clasa a IX-a. În prezent sunt vicepreședinte al Consiliului Regional al Elevilor – Regiunea Centru, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Brașov și președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național de Informatică “Grigore Moisil”.

Consiliul Elevilor mi-a deschis noi orizonturi și mi-a dat posibilitatea să-mi îndeplinesc unele obiective, încadrându-se de asemenea și secțiunii de voluntariat din cadrul programului International Award.


Anul acesta am reușit să dezvolt proiecte de anvergură și de impact în rândul elevilor pe care îi reprezint. Unul dintre ele se numește Job Shadowing Day, în care sunt înscriși 245 de elevi.

Proiectul se află în desfășurare și toți acești elevi au ocazia de a petrece o zi într-o instituție publică din județul Brașov, pe care au ales-o în momentul înscrierii. Este un proiect poate familial pentru unii, dar este în premieră națională cand un asemenea proiect include toate instituțiile publice dintr-un județ și nu doar agenți economici sau alte instiuții private.

Pentru acest lucru mulțumesc Instituției Prefectului Județului Brașov pentru că a făcut posibil acest lucru, dar și Inspectoratului Școlar al Județului Brașov, doi parteneri foarte importanți ai Consiliului Județean al Elevilor. Pentru că am dorit ca Brașovul să fie unic la nivel național am reușit realizarea unui parteneriat între Consiliului Județean al Elevilor și organizatorii Selecției Naționale Eurovision care a avut loc la Brașov pe data de 1 martie.

Acest lucru a avut un impact deosebit la nivel național, ceea ce a creat vizibilitate, încredere și a dovedit că organizația a cărui lider sunt are o echipă unită, profesionistă, de încredere și care este capabilă de proiecte de nivel înalt.


O altă pasiune a mea este acordeonul, fapt pe care l-am încadrat la secțiunea de abilități personale. Cânt la acordeon de 4 ani și sunt acordeonist în cadrul Ansamblului Folcloric “Crai Nou” și în cadrul Orchestrei “Țara Bârsei”.

În prezent fac repetiții săptămânal împreună cu colegii de orchestră, dar și muncă individuală acasă, pentru a-mi putea dezvolta abilitățile și a performa în continuare.

Pe lângă cele prezentate mai sus, am și o temere și anume frica de apă. În cadrul secțiunii de abilități fizice am ales înotul, tocmai pentru a învăța să înot și totodată să reușesc să-mi înving această temere.

Lucrurile au evoluat pentru mine într-un mod plăcut, iar în prezent sunt imaginea programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania la nivelul județului Brașov, fapt ce mă onorează și mă face să fiu mândru de reușitele mele.

Ionuț Luca

Posted in Povesti de succes.