Roman Denisa

Numele meu este Roman Denisa Georgiana și sunt elevă a liceului Grigore Moisil Brașov, clasa a 12-a. 

Am aflat de programul The Duke of Edinburgh’s International Award Romania de la diriginta mea și am fost încântată din primul moment de acest proiect. Am ales să mă implic cu tot ce am eu
mai bun, deoarece acest program îmbină atât utilul cât și plăcutul. 

Sunt voluntară în Fundația Tineri pentru Tineri, sucursala Brașov, așa că acest lucru m-a ajutat să pot să îmi bifez în agenda Award această activitate ca fiind cea de 6 luni. Voluntariatul implică responsabilitate, disciplină, energie, muncă dar mai ales, voluntariatul implică suflet! Sentimentul pe care îl ai atunci când îi ajuți pe cei din jurul tău, că le împărtășești ceea ce tu ști, când ști că tot ce spui se conturează și contează pentru cei cărora le vorbești, când îți dai seama că poți schimba ceva, că poți să contribui cu puținul pe care îl ai în tot ceea ce înseamnă viață, nu poate fi descris în câteva rânduri … .

 Sentimentul acesta nu numai că îți dă satisfacția că ai reușit ceva, ci te împlinește cu adevărat ca om.

Pentru secțiunea „Abilități personale” am ales să particip alături de colegii mei la un cerc de informatică. Această alegere a fost influențată de faptul că profilul liceului meu este intensiv
informatică, dar mai ales pentru că în viitor îmi doresc să urmez o carieră în acest domeniu. 

Astfel, am reușit și reușesc în continuare să îmi perfecționez abilitățile în programare. 

Deoarece sunt o persoană foarte activă am ales să îmi canalizez energia într-un mod util și favorabil mie, așa că în cadrul secțiunii „Abilități fizice” am ales jogging-ul. Chiar dacă
acesta nu presupune lucru în echipă , în această activitate sunt în concurență cu mine. Ora pe care o aloc acestei activități mă ajută să îmi îmbunătățesc tonusul, dar de asemenea mă ajută și
să mă relaxez după o săptămână încărcată. Fiind o persoană ambițioasă, am reușit să progresez pas cu pas și astfel, distanța pe care o parcurg alergând a crescut în fiecare săptămână.

Sunt entuziasmată la gândul că alături de colegii mei voi merge într-o aventură. Avem deja un plan al acesteia, și așteptăm cu nerăbdare să îl putem pune în aplicare. Prin programul
Internatioanl Award, fiecare tânăr poate să își descopere și să își pună în evidență valorile personale, care la această vârstă își imprimă puternic accentul asupra personalității, gândirii și
alegerilor sale. 

Adolescenții, liceenii, toți pot reușii să își învingă temerile, să arate ce contează pentru ei cu adevărat în viață și să își folosească ideile într-un mod constructiv care să îi îndrepte pe un
drum favorabil lor.  

Sunt cu adevărat încântată de acest program și îl recomand cu toată căldura celorlalți, deoarece am învățat că atunci când afli ceva care poate contribui la valorificarea celor din jur,
trebuie să faci tot posibilul să îi ajuți. Pe mine, Award m-a ajutat să mă descopăr, să evoluez și să îmi dau seama că pot înfăptui lucruri și fapte memorabile atât timp cât îmi doresc asta cu
adevărat! 

Roman Denisa

Posted in Povesti de succes.