Award: infrastructură de învățare pentru dezvoltarea tinerilor

Anca Doczi Luchian

Tot mai des observ efectul unui factor de vulnerabilitate structurală în felul în care este abordată educația în România, ca proces, în totalitatea lui: adolescenții și tinerii trec prin sisteme care livrează conținut, însă atât metodologia, cât și rezultatul nu oferă suficient context pentru aplicare, sens și relație. Învățarea rămâne fragmentată – între școală, activități extracurriculare și inițiative civice – iar conexiunea umană, cea care susține de fapt dezvoltarea, este adesea accidentală, nu proiectată. În acest spațiu de fragmentare apare relevanța unui cadru precum The Duke of Edinburgh’s International Award, care devine liant și oferă o arhitectură coerentă pentru învățare prin experiență, relație și implicare, fără a adăuga încă un model care trebuie testat, ci o soluție demonstrată în cei 70 de ani de tradiție și în cele 120 de țări unde este implementat.

Programul The Duke of Edinburgh’s International Award propune un parcurs flexibil, în care tinerii își stabilesc propriile obiective și le urmăresc în patru direcții complementare – voluntariat, dezvoltare de abilități personale, activitate fizică și aventură. În loc să ofere conținut prestabilit, Award creează un context în care învățarea apare prin acțiune, reflecție și relație, iar progresul este măsurat individual, nu comparativ. Rolul adulților nu este de a transmite informație, ci de a ghida și susține procesul, astfel încât tinerii să își dezvolte autonomia, perseverența și capacitatea de a lua decizii pe termen lung. În acest sens, Award nu dublează educația formală, ci o completează, oferind un cadru coerent în care experiențele disparate ale tinerilor pot fi integrate într-un parcurs de dezvoltare relevant.

Dacă ne uităm la cum descriu tinerii propriul parcurs în programul Award, apare un tipar mai complex decât o simplă „transformare personală”. În interviuri și reflecții colectate în școli din Europa Centrală, inclusiv Cehia și Slovacia, participanții vorbesc despre trei lucruri recurente: faptul că „au fost luați în serios”, că „au avut control asupra propriilor alegeri” și că „au construit relații reale cu adulți și colegi”. Un elev descria programul ca fiind „prima dată când cineva m-a întrebat ce vreau să fac și chiar a contat răspunsul”. Altul sublinia că „nu era despre a fi bun la ceva, ci despre a continua chiar și când nu îți iese”. Aceste observații reflectă o experiență colectivă: Award-ul creează un spațiu în care învățarea devine personală, relațională și progresivă.

Această experiență este susținută de date. La nivel global, peste 80% dintre participanți raportează creșteri în reziliență și perseverență, iar aproximativ 76% în încrederea în sine. Însă, dincolo de aceste rezultate, ceea ce este relevant este mecanismul care le produce. Cercetările din domeniul educației experiențiale și al dezvoltării competențelor non-cognitive arată că progresul apare atunci când tinerii au autonomie, feedback constant și obiective pe termen lung. Award integrează aceste elemente într-un mod sistematic, nu accidental: de la structura rolurilor implementate într-un Centru Award până la platforma Online Record Book care documentează integrat parcursul tânărului și recomandările mentorilor și care, de asemenea, funcționează foarte eficient ca jurnal de autoevaluare și reflecție.

Din perspectiva designului de învățare, programul este remarcabil prin simplitatea și robustețea lui. Structura pe secțiuni (voluntariat, dezvoltare de abilități personale, activitate fizică, aventură) reflectă modele validate de învățare holistică. Fiecare secțiune activează un alt tip de competență – socială, cognitivă, fizică și de adaptare – iar progresul este individualizat. Pentru profesori, acest lucru înseamnă un instrument concret de diferențiere: elevii nu sunt evaluați comparativ, ci în raport cu propriul parcurs. Studiile privind teoria autodeterminării arată că autonomia, competența și relaționarea sunt esențiale pentru motivația intrinsecă – iar Award operaționalizează exact aceste trei dimensiuni în designul său.

În școli, această structură devine un suport pedagogic real. Profesorii nu trebuie să „predea Award”, ci îl folosesc ca extensie a practicilor existente. Elevii își pot conecta pasiunile cu obiectivele educaționale, iar profesorii au un cadru clar pentru mentorat și feedback. În Australia, de exemplu, programul este utilizat explicit ca instrument de integrare a învățării formale cu cea non-formală, iar în Canada este asociat cu creșterea retenției școlare și a implicării elevilor. Diferența nu este de conținut, ci de design: Award creează continuitate acolo unde sistemul educațional este fragmentat.

Aceeași logică de design explică și de ce programul funcționează de asemenea și ca instrument de intervenție civică. Spre deosebire de proiectele clasice, care sunt limitate în timp și obiective, Award oferă o structură de durată în care acțiunea civică devine parte din parcursul personal al tinerilor. Secțiunea de voluntariat devine astfel un proces susținut, cu obiective, reflecție și continuitate.