În data de 23 aprilie 2016, Sala Patria din Brașov a găzduit Ceremonia de premiere pentru tinerii care au finalizat unul din nivelurile programului Award, Bronz sau Argint.

56 de tineri din Brașov, Făgăraș, București, Cluj Napoca și Bacău au fost recunoscuți de Viceprimarul Brașovului, Alexandrina Durbaca, pentru progresul lor în cele patru secțiuni ale programului: Abilități Personale, Activități Fizice, Voluntariat și Aventură.

Ceremonia a fost un bun prilej pentru tinerii participanți în program de a încânta publicul cu talentul lor prin momente artistice deosebite, cu instrumente muzicale, vocale, de balet sau de vorbire în public. Un moment emoționant al evenimentului a fost acordarea de certificate de recunoaștere a meritelor pentru peste 20 de voluntari minunați, fără de care programul Award nu ar putea fi posibil. Implicarea lor în program însumează peste 2.800 de ore de voluntariat, adresate tinerilor și dezvoltării acestora.