Duke of Edinburgh Romania
Donate

Daniel Santa: De la kilometri parcurși la caractere formate

Daniel Santa este directorul și principalul inițiator al Brașov Running Festival, competiția de alergare urbană devenită, în câțiva ani, unul dintre cele mai importante evenimente de atletism din sud-estul Europei și singura cursă de 10 km din România cu „World Athletics Elite Label”. Prin proiectele sale, Santa nu doar organizează curse de top, ci urmărește să schimbe cultura sportului în țară, oferind tinerilor contexte de creștere personală și de interacțiune reală. El are o carieră de peste două decenii în media, marketing și sport, fiind și reprezentant oficial în cadrul World Athletics pentru sportivi pe plan internațional și coordonator al evenimentelor RUNsylvania International în Brașov și Cluj-Napoca.

Interviul cu Daniel Santa prilejuiește o perspectivă profundă asupra modului în care sportul transcende simpla performanță fizică și devine un instrument de educație și transformare socială. Santa construiește o punte între scopurile sportive și cele educaționale ale tinerilor, arătând cum disciplina, responsabilitatea și capacitatea de a face față adversităților – competențe fundamentale într-o lume din ce în ce mai complexă – pot fi cultivate natural prin alergare.

Daniel, ai vorbit adesea despre ideea că alergarea depășește simplul act de a alerga și joacă un rol important în sănătate, educație și dezvoltare socială. Dacă ar fi să traduci asta pentru un tânăr, cum i-ai explica de ce sportul poate deveni o parte esențială din felul în care își construiește viitorul?

Nu spun că nu este important succesul academic, dar sunt lucruri pe care școala, per se, nu le poate oferi. Într-o lume în care aproape oricine are la îndemână răspunsul la orice ecuație și întrebare, sportul formează și antrenează exact lucrurile care vor face tot mai mult diferența: disciplină, responsabilitate, reziliență, asumare.

Dacă vrei să fii performant, adaptabil, puternic emoțional, să ai succes în ”lumea reală”, sportul nu poate fi opțional. Și nu mă refer aici la marea performanță. Sigur că gloria și consacrarea sportivă sunt fantastice, dar de ele ajung să se bucure foarte puțini. Marele câștig e la nivel de caracter și de mentalitate, iar acestea sunt beneficii de care se bucură toți cei care aleg să includă sportul în viața lor. Și mai e ceva. Sportul te învață să pierzi, dar și să câștigi. Protejăm mult copiii, dar viața e plină de înfrângeri, iar capacitatea de a te ridica e antrenabilă, prin sport cu prisosință.

Privind înapoi la începuturile Brașov Running Festival, care a fost momentul în care ai realizat că această inițiativă are un impact mult mai mare decât un eveniment sportiv? Povestește-ne acel moment.

Sunt mai multe momente, dar cred că unul mi-a rămas întipărit în minte. Eram cred la ediția a doua și Joan Chelimo (astăzi cea mai valoroasă maratonistă a României) dădea autografe și făcea poze cu copiii, care stăteau la coadă pentru asta. E ceva ce a lipsit multă vreme în atletismul românesc, care după câteva decenii de performanțe uriașe, ducea lipsă de modele, de ”idoli”. Cred că aceste evenimente pe care noi le organizăm reușesc o dublă performanță, creează o ”scenă” pe care sportivii se pot consacra, se pot simți ”star”-uri și totodată oferă ocazia copiilor și celor tineri să vadă cât de buni sunt cei mai buni și să aspire ca într-o zi să fie ca ei. Spectacolul celor mai rapizi alergători pe șosea ai planetei e atât pentru amatori, cât și pentru copii o sursă extraordinară de inspirație și motivație.

Programul Award în România creează o platformă prin care tinerii pot fi „future ready” (tineri care își dezvoltă abilități, stil de viață și mindset). Din perspectiva ta, ce învață concret un tânăr din sport și competiție care nu poate fi învățat în școală?

Cred că sportul și alergarea în speță, educă în mod distinct consistența și rezistența. Rezultatele nu sunt imediate, este nevoie de răbdare, de pași mărunți, de progrese ușor sinusoidale pentru ca la un moment dat să realizezi că ești departe de punctul din care ai plecat.
Aș mai adăuga și o spun de fiecare dată când am ocazia, că sportul te învață și că în viața reală nu există „shortcuts”, nu poți ”fenta” jocul, nu poți ”cumpăra” obiecte care să te facă să arzi etape. Și mai e ceva, alergarea îți arată că principala competiție trebuie să fie mereu cea cu tine însuți. De cele mai multe ori ești doar tu și cronometrul.

Ai menționat în câteva ocazii ideea de „oportunitate și responsabilitate” în sport. Cum vezi rolul adulților, organizatori, mentori, lideri, în a crea contexte care chiar schimbă sau influențează puternic traseul unui tânăr?

E un binom la care mă raportez adeseori și îmi place să spun că mediul privat, iar în cazul vostru, mediul educatorilor informali, a celor care pot avea o voce în fața tinerei generații, sunt medii care au deopotrivă oportunitatea și responsabilitatea de a influența puternic traseul unui tânăr.

Responsabilitatea vine din conștientizarea faptului că fiecare dintre noi, fie că vorbim de companii sau de lideri, trebuie să privim dincolo de profitul intrinsec, de beneficiile proprii și de ceea ce succesul ne oferă.

Pentru că eu cred că profitul sau bunăstarea nu-ți aduc nicio satisfacție reală, fără însemnătate, fără impact real, fără o finalitate ce ține de binele comun. Iar oportunitatea vine dintr-un context mai favorabil ca oricând.

Astăzi companiile, precum și liderii, mentorii, au atâtea moduri de a se face văzuți și auziți, atâtea canale prin care pot crea valoare, atâtea șanse de a șlefui și de a da mai departe.

Daniel Santa

Evenimentele pe care le construiești aduc împreună comunități foarte diverse. Cum crezi că experiența de a face parte dintr-o astfel de comunitate influențează încrederea în sine și direcția unui tânăr?

Cred că tinerii de astăzi au câteva nevoi care pot fi satisfăcute tot mai greu. Aș începe cu nevoia de interacțiune reală, care e tot mai complicată odată cu mutarea aproape totală în digital. Apoi mai e nevoia de apartenență, de ancorare într-un univers care are aceleași valori și interese. Și nu în ultimul rând tinerii au nevoie de contexte care să-i scoată din zona de confort, iar alergarea face adeseori asta. Și e îmbucurător că nu puțini sunt cei care conștientizează astăzi, mult mai repede decât am făcut-o noi, importanța echilibrului în viață, importanța sportului pentru trup, dar și pentru minte.

Dacă ar fi să convingi un tânăr din România care nu face sport și nu se vede într-un astfel de context, care ar fi povestea sau argumentul pe care i l-ai spune pentru a-l face să înceapă?

Ar fi mai multe, foarte multe, dar aleg două:
1) puține lucruri mi-au amplificat stima de sine așa cum a făcut-o sportul, atunci când a început să apară progresul. Spun asta cu 100% șanse de succes ”O să-ți placă mai mult de tine!”
2) îți dorești să trăiești mult? Să ai timp ”să le faci pe toate”? Nu depinde decât de tine, dacă vrei să-ți oferi cele mai valoroase două lucruri de pe pământ: sănătate și timp.