Participant Award nivelul Argint

Mă numesc Medeea – Katerina Petrovan, am 24 de ani şi sunt participant în cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania la nivelul de Argint.

În prezent lucrez ca şi consultant în domeniul fondurilor structurale şi business în cadrul companiei Iceberg Consulting, unde activez şi ca trainer. Este un domeniu complex, dinamic, în care fiecare zi este diferită şi aduce noi provocări; singura constantă este echipa Iceberg, din care mă bucur să fac parte.


Am absolvit facultatea de Finanţe şi Bănci, Masterat în Politici Contabile Audit şi Control de Gestiune şi momentan sunt studentă la Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Transilvania. De asemenea, sunt stagiar CECCAR în anul 2 pentru obţinerea certificării ca expert contabil.

În fiecare zi, completez ceea ce fac în sfera profesională cu activităţi de voluntariat, educaţia non-formală fiind una din cele mai mari pasiuni ale mele. Fac parte din echipa Asociaţiei Rotaract Kronstadt şi din echipa de board a Rotaract District 2241 ca Asistent al zonei 3, precum şi din boardul JCI Braşov ca Vicepreşedinte Social.

Alături de toţi aceşti oameni minunaţi cu care lucrez în aceste echipe caut în fiecare zi să dau ceva înapoi comunităţii şi să mă implic activ în dezvoltarea ei. Ştiam despre programul Award încă de când activam în board-ul AIESEC Braşov şi, de fiecare dată când aveam ocazia, promovam această oportunitate către alţi tineri, până acum câteva luni când un prieten drag m-a întrebat: “Mede, dar tu? Tu de ce nu eşti participant în cadrul Award?”

Acela a fost momentul în mi-am dat seama cât de mult ar conta Programul Award pentru mine şi am ales să mă înscriu ca și participant.

Această experienţă mă ajută să mă întorc în fiecare zi la unele dintre pasiunile mele, la o parte din mine care părea de mult uitată. Programul Award mi-a oferit cadrul să practic din nou unele activităţi cu care am crescut încă de mic copil şi pe care probabil le-aş fi amânat la nesfârşit pentru a fi disponibilă pentru alte proiecte:

pentru că am fost elevă a liceului de Arte 8 ani de zile, prin Programul Award am redescoperit chitara clasică; 

pentru că am fost elevă a Scolii Populare de Arte 5 ani de zile, prin Programul Award am redescoperit bucuria de a cânta;

pentru că nu exista zi fără sport, prin Programul Award am redescoperit echilibrul prin mişcare.

Ce poate fi mai mult acest Program decât încă un motiv zilnic de a zâmbi?

Cred că acest Program este o şansă extraordinară pentru a descoperi noi pasiuni, sau pentru a le pune în scenă pe cele pe care credeai că “au făcut parte din altă etapă a vieţii”.
Personal, nu cred în concurenţa dintre oameni.

Cred că cel mai important este să fim într-o continuă “concurenţă” cu noi înşine şi să ne extindem limitele zi de zi, astfel încât să fim mai buni decât cei ce eram ieri. Programul Award este astfel o şansă pentru a te cunoaşte pe tine însuţi, printr-o experienţă în care eşti doar tu cu tine şi, totuşi, alături de o comunitate de tineri care ştiu că se poate mai mult şi că limitele sunt de fapt doar acelea pe care ni le creăm singuri.

Chiar dacă nu cred în regrete, aş putea spune în contextul acestei mici împărtăşiri, că singurul regret pe care îl am faţă de experienţa Award este că nu m-am înscris mai devreme, pentru a urma nivelul de Aur.

Aşadar, cu drag adresez întrebarea către toţi tinerii care citesc aceste rânduri şi nu s-au gândit încă să aibă această experienţă:

Dar tu?

Tu de ce nu eşti participant în cadrul Award?