Relevanța Award-ului in 2026
Acum mai bine de 15 ani eram participant în programul The Duke of Edinburgh’s International Award. Acum sunt director national al programului.
Nu știam atunci că un astfel de pas, aparent mic, urma să mă ducă prin toate rolurile posibile: participant, finalizator, lider, trainer, project manager, membriu fondator, coordonator național. Și imi este din ce în ce mai clar că ceea ce dezvoltăm prin acest tip de experiență sunt metacompetențe esențiale pentru viață, exact acele abilități care fac diferența într-o lume aflată în continuă schimbare. Iar lumea nu s-a oprit niciodată.
Astăzi, contextul în care cresc tinerii este diferit prin câteva considerente. Generațiile actuale au trecut prin pandemie exact în perioada în care ar fi trebuit să își dezvolte abilitățile sociale. Izolarea, interacțiunea limitată și dependența crescută de mediul digital au lăsat urme vizibile: dificultăți în lucrul în echipă, în gestionarea emoțiilor, în asumarea de responsabilitate. În același timp, piața muncii cere din ce în ce mai mult adaptabilitate, inițiativă, autonomie și gândire critică, competențe pe care rar le vedem formându-se în clasă.
Cercetările din domeniul educației arată că expunerea tinerilor la situații noi, provocatoare, în care trebuie să colaboreze și să ia decizii, accelerează dezvoltarea funcțiilor executive, a încrederii în sine și a capacității de adaptare. În psihologie, acest tip de învățare este asociat cu dezvoltarea „self-efficacy” , acea credință că poți face față situațiilor noi.
În programul Award, aceste contexte sunt create intenționat: un traseu montan, un proiect de voluntariat, o abilitate nouă învățată de la zero. Sunt experiențe structurate care „obligă” tinerii să crească.
O tânără participantă din București spunea după finalizarea călătoriilor din Aventură că: „Pentru mine, cel mai greu a fost faptul că a trebuit să am răbdare cu ceilalți și să lucrăm împreună. In Aventură am învățat ce înseamnă cu adevărat echipa și cum pot avea roluri diferite.”
Această dimensiune este confirmată și de studii din domeniul educației non-formale: activitățile de grup în contexte outdoor cresc empatia, cooperarea și capacitatea de rezolvare a conflictelor. Mai mult, cercetările despre activitatea fizică arată că mișcarea regulată contribuie nu doar la sănătatea fizică, ci și la reducerea anxietății și îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Activitățile outdoor, în special, au un impact demonstrat asupra stării de bine și a clarității mentale.
Un alt participant al programului a trăit experiența unei activități outdoor cu mai puțină tehnologie : „A fost prima dată când am stat fără telefon câteva zile. Il aveam la mine, dar nu aveam nevoie de el. La început a fost ciudat, dar apoi mi-am dat seama cât de prezent sunt și că mă bucuram de ceea ce făceam.”
Această „deconectare” este, paradoxal, una dintre cele mai valoroase experiențe pentru tineri astăzi. Într-o lume dominată de stimuli rapizi și conținut scurt, capacitatea de a rămâne concentrat, de a duce un lucru până la capăt și de a reflecta devine o competență rară.
Voluntariatul, o altă componentă esențială, aduce o dimensiune diferită: sensul. Studiile arată că implicarea în activități de voluntariat crește nivelul de satisfacție, sentimentul de apartenență și reduce riscul de comportamente de risc în rândul tinerilor. Dar, dincolo de date, impactul se vede în povești.
Adulții implicați sunt uimiți de procesul de mentorare, declarând că « …după câteva luni, mi-am dat seama că eu am învățat mai mult de la ei.”
Această inversare de perspectivă : de la „a primi” la „a contribui” este una dintre cele mai puternice transformări pe care le observăm de-a lungul anilor atât la tineri, cât și la adulții implicați ca Lideri Award. Tinerii își descoperă locul lor în lume, iar adulții privesc diferit tânăra generație in timp ce contribuie la procesul lor educațional.
După ani de lucru în program, în diferite roluri, reiterez că tinerii au nevoie de spații, de contexte în care să devină ceea ce sunt. Au nevoie să fie provocați, susținuți și puși în situații reale în care să își descopere limitele și potențialul. Într-o lume în care schimbarea este constantă, avantajul nu îl mai au cei care știu cel mai mult, ci cei care se pot adapta cel mai repede. Iar adaptarea se învață prin experiență.
De aceea, programe precum The Duke of Edinburgh’s International Award nu mai sunt „extra” în educație. Ele devin din ce în ce mai mult esențiale și complementare. Dincolo de diplome și rezultate, recunoaștere și ceremonii, ceea ce rămâne cu adevărat sunt competențele care îi ajută pe tineri să navigheze viața: încrederea în sine, disciplina, capacitatea de a lucra cu alții și claritatea asupra propriului drum.
Scrisoare către un tânăr
Nu știu exact în ce fază a vieții tale esti acum.
Poate te simți sigur pe tine. Poate ești confuz. Poate ai impresia că toți ceilalți știu mai bine ce fac. Sau poate doar încerci să treci prin zilele de școală fără prea multă bătaie de cap. Sau ai terminat școala și, in timp ce cunoscuții tăi merg la facultate, tu incă nu te-ai decis ce este potrivit pentru tine.
Aș vrea să iti spun doar că este in regulă să nu ai toate răspunsurile acum. Nici noi, adulții nu le avem.
Este in regulă să nu știi exact ce vei face peste 5 ani.
Dar este atât de important să nu stai pe loc !
Încearcă lucruri, chiar dacă nu ești sigur că sunt pentru tine. Intră în contexte în care nu te simți complet confortabil, dar sunt sigure. Vorbește, chiar dacă ai emoții. Implică-te, chiar dacă nu ești convins că o să îți placă.
Pentru că așa începi să iți dai seama de abilitățile tale, să descoperi resurse interioare și să trăiești experiențe la care, mai târziu, vei putea face apel. Vei avea o fundație deja incepută.
Vor fi momente în care o să îți iasă. Și momente în care nu. Ambele sunt la fel de importante.
Acceptă situațiile care necesită efort sau cele in care trebuie să ai răbdare (iți spune o persoană care nu a fost inzestrată cu răbdare și realizează zilnic cât de importantă este) sau să colaborezi. Unele lucruri par grele la inceput, dar știi ce ? Majoritatea abilităților se exersează ca un mușchi in timpul exercițiilor fizice repetate.
Așa că va apărea curând schimbarea, șlefuirea, transformarea.
Sunt mamă de 2 fete care incă nu sunt adolescente, dar vor fi curând, iar ceea ce am invățat de la ele foarte important este că fiecare are ritmul său, iar comparația este de prisos. Așa că nu face un obicei să te compari cu ceilalți. Compară-te cu tine, cel de ieri și mergi inainte.
La finalul liceului vor conta notele și rezultatele, dar va conta foarte mult și că ai avut curajul să încerci, să interacționezi, să lucrezi cu oameni diferiți și dacă ai descoperit măcar câteva lucruri care te definesc, ești câștigat.
Acum hai cu increderea că poți face față oricăror lucruri care vin către tine. Dincolo de orice plan sau alegere, asta este ceea ce te va ajuta cu adevărat.
Să știi că poți.
Și poți.
