Continuăm povestea Școlii de Voluntariat de la Tansa, cu zile încărcate de activități și tineri de la Paradis International College și Asociaţia „Muşatinii” Roman, care au finalizat lucrările la dușumele și cerdacul.

După ce au muncit cu spor și au finalizat amenajarea și inventarierea muzeului, tinerii noștri au sărbătorit prin cântec și joc, bucuroși de rodul muncii lor, cu invitați care i-au onorat cu prezența. Seara s-a încheiat în aceeași manieră veselă, cu un foc de tabără!

Toate obiectele din Muzeu au fost curățate și abia așteaptă să fie aranjate la locul lor, iar bunătatea este la ea acasă, căci au primit donații încărcate de istorie și povești (o bibliotecă și multe țesături tradiționale), ce au pus în valoare încăperile Muzeului.

Sub Deal, atelierele de olărit și de gătit au fost la înălțime, iar tinerii au încheiat ziua cu o experiență de învățare vie, printr-o vizită la conacul Mareșalului Prezan și o discuție fascinantă cu nepoata acestuia, doamna Olga Macarie Prezan.

Felicitări Paradis International College Iași pentru că ne inspirați prin ceea ce faceți și că duceți tradiția și frumoasele obiceiuri românești mai departe!

Plates, Dofe Romania