Sâmbătă, 27 noiembrie, Majestatea Sa și Principele Radu s-au întâlnit cu Altețele Lor Regale Principele Edward al Marii Britanii, Conte de Wessex, și Contesa de Wessex, la reședința regală Bagshot Park.
Principele Edward este patronul regal al Asociației Britanice Paralimpice și unul dintre cei mai activi membri ai Familiei Regale în activitățile programului The Duke of Edinburgh’s International Award la nivel global. În țara noastră, Majestatea Sa Margareta a acordat Înaltul Patronaj fundației The Duke of Edinburgh International Award Romania, în timp ce Principele Radu a acordat Înaltul Patronaj Comitetului Național Paralimpic din România. Principele Edward și Contesa de Wessex au vizitat România în anul 2013 și au fost invitați la Palatul Elisabeta de Custodele Coroanei și de Principele Radu.
